Aurel Martin
| Aurel Martin | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut |  Jibou, România |
| Decedat | (67 de ani) București, România |
| Cetățenie |  România |
| Ocupație | istoric literar[*] critic literar[*] traducător |
| Limbi vorbite | limba română |
| Activitate | |
| Studii | Universitatea Babeș-Bolyai |
Modifică date / text  | |
Aurel Martin (n. , Jibou, Sălaj, România – d. , București, România) a fost un istoric literar, critic literar și traducător român.
Biografie[modificare | modificare sursă]
S-a născut la 15 mai 1926 în familia plutonierului major de jandarmi Teodor Martin și al soției sale, Ana (n. Bora). A absolvit cursurile Școlii Normale din Blaj în 1945, după care a lucrat un an ca învățător rural în județul Sălaj (1945-1946) și a urmat cursurile Facultății de Litere și Filosofie din cadrul Universității din Cluj (1946-1950), unde i-a avut ca profesori pe Dumitru Popovici, Ion Breazu, Iosif Pervain, Liviu Rusu ș.a. A lucrat un an ca redactor la Almanahul literar din Cluj (1950-1951), apoi a urmat cursurile Școlii de Literatură „Mihai Eminescu” din București (1951-1952).[1]
A fost cooptat în învățământul superior, mai întâi ca preparator la Institutul de Istorie Literară și Folclor al Academiei Române (1952-1954), unde a lucrat sub îndrumarea lui George Călinescu,[2] iar apoi ca lector la Institutul Pedagogic din București (1954-1958). A lucrat în paralel și în presă ca redactor la Viața militară (1952-1954), redactor-șef adjunct la Tînărul scriitor (1954-1957) și redactor la Luceafărul (1958).[1]
Ca urmare a faptului că a contribuit involuntar la multiplicarea și difuzarea clandestină a unor poezii scrise de foști legionari, Aurel Martin a fost arestat în noaptea de 24 decembrie 1958.[3] Era vorba de o antologie a poeților legionari apărută în străinătate și adusă în țară de la Paris de către scriitorul Demostene Botez.[4] El comentase critic poeziile din acea antologie, la indicațiile partidului, în revistele Contemporanul și Tînărul scriitor.[3][4] Cartea a fost împrumutată, cu acordul lui Demostene Botez (care nu a mai recunoscut acest lucru la anchetă), secretarului tehnic al unei reviste, iar acesta din urmă a multiplicat și difuzat clandestin câteva poeme. Aurel Martin a fost deținut timp de un și jumătate în celulele Ministerului de Interne de pe strada Uranus și a fost anchetat de Securitate. A fost judecat de Tribunalul Militar București pentru uneltire contra ordinii sociale, dar a fost achitat din lipsă de probe (sentința 44/15 februarie 1960).[4]
Aurel Martin a revenit, după eliberare, în redacția revistelor Luceafărul (până în 1967) și Gazeta literară (1963-1967). În paralel, a lucrat ca redactor principal la Editura Politică (1963-1968), redactor-șef la Editura Enciclopedică (1968-1969) și director al Editurii Minerva (1969-1989).[1] Este pensionat forțat de la Editura Minerva pentru că a permis apariția unor lucrări ce nu corespundeau cu ideologia partidului.[5]
Activitatea literară[modificare | modificare sursă]
Aurel Martin a debutat publicistic cu critică literară în paginile ziarului Lupta Ardealului din Cluj (1949) și a publicat periodic în revistele Almanahul literar, Viața militară, Tînărul scriitor, Gazeta literară, Luceafărul, România literară, Viața Românească, Steaua, Tribuna etc. A desfășurat o bogată activitate de critic și istoric literar, publicând mai multe volume de analiză a operelor literare românești clasice și moderne, colaborând la coordonarea generală a Micului dicționar enciclopedic (1972; ed. II, 1979) și îngrijind și prefațând ediții variate din operele lui Barbu Ștefănescu Delavrancea (1954; 1957), Nicolae Filimon (1964), Dimitrie Bolintineanu (1965; 1972), Mihai Eminescu (1970; 1973; 1974; 1978; 1980; 1981), Tudor Arghezi (1977), Dumitru Popovici (1972), Mihu Dragomir (1965; 1967; 1974), Ștefana Velisar-Teodoreanu (1969), Eugen Jebeleanu (1981; 1985) ș.a. A obținut Premiul Uniunii Scriitorilor în 1974, pentru vol. Metonimii.[1]
Opera[modificare | modificare sursă]
- Poeți contemporani, vol. I-II, București, 1967-1971;
- Romanian Literature, New York, 1972;
- Introducere în opera lui N. Filimon, București, 1973;
- Metonimii, București, 1974;
- Pro Patria, București, 1974;
- Acolade, București, 1977;
- Paranteze, București, 1981.
Traduceri[modificare | modificare sursă]
- Mihail Alekseev, Soldații, roman, vol. I-II, în colaborare cu Grigore Tatus, București, 1957;
- András Sütő, Dragoste, nu te pripi, comedie într-un act, București, 1961;
- László Gagyi, Cina de onoare, comedie într-un act, București, 1962;
- János Szász, Șase băieți și o fată, moment dramatic, București, 1962.
Note[modificare | modificare sursă]
- ^ a b c d Aurel Sasu, Dicționar biografic al literaturii române M-Z, vol. II, Ed. Paralela 45, București, 2004, p. 57. ISBN: 973-697-758-7
- ^ Marian Popa, Dicționar de literatură română contemporană, Editura Albatros, București, 1977, pp. 363-364.
- ^ a b Alex. Ștefănescu, „Scriitori arestați (1944-1964) Arhivat în , la Wayback Machine.”, în România literară, anul XXXVIII, nr. 23, 15-21 iunie 2005.
- ^ a b c Cicerone Ionițoiu, Victimele terorii comuniste. Arestați, torturați, întemnițați, uciși. Dicționar, Vol.6: Dicționar M., Lucrare revizuită de dr. Mihaela Andreiovici. Editura Mașina de scris, 2004, pp. 121-122. ISBN 973-8491-10-X.
- ^ Ion Buzași, „Jurnalul unui editor Arhivat în , la Wayback Machine.”, în România literară, anul XLVI, nr. 35, 22-28 august 2014.
